România, sub lupa ONU. O delegație evaluează zilele acestea condițiile de detenție din țară

România, sub lupa ONU. O delegație evaluează zilele acestea condițiile de detenție din țară
Publicat: 03/05/2016, 16:43
Actualizat: 03/05/2016, 17:30

Delegația formată din mai mulți membri ai subcomitetului ONU pentru prevenirea torturii a ajuns la începutul lunii mai în România pentru o serie de vizite inopinante la penitenciare și centre de arest preventiv. Membrii delegației vor avea în următoarea perioadă întâlniri și cu reprezentanți ai instituției Avocatului Poporului, dar și cu oficiali din Guvern și reprezentanți ai societății civile. Delegația va fi prezentă în țara noastră până pe 12 mai, urmând ca apoi să întocmescă un raport care să cuprindă concluziile.

La începutul lunii martie, Raluca Prună, ministrul Justiției, declara că România ar putea fi obligată, printr-o decizie pilot, să plătească aproximativ 80 de milioane de euro pentru întreținerea deținuților.

„Guvernul a adoptat un memorandum prin care a solicitat CEDO să amâne puțin luarea unei decizii pilot, pentru că aceasta ar însemna un cost foarte mare pentru statul român. România nu ar fi prima țară membră a Consiliului împotriva căreia s-ar putea pronunța o asemenea decizie pilot. Avem precedentul Italiei, iar CEDO a obligat statul italian să plătească 8 euro pe zi pentru fiecare zi de detenție, pentru toate persoanele aflate în condamnare, de la data la care au intrat în condamnare și, inclusiv, retroactiv. Asta înseamnă că statul italian plătește 78 de milioane de euro pe an (…) pentru România, și dacă nu vor fi 8 euro pe zi, și dacă spunem 4 euro pe zi, din calculele pe care noi le-am făcut, funcție de populația aflată în detenție, în jur de 28.000 de persoane, în funcție de pedepsele pe care le au de executat estimările noastre sunt că tot cam așa, în jur de 80 de milioane de euro ar avea statul român de plătit”, a declarat Raluca Prună, în fața Comisiei de abuzuri din Camera Deputaților.

Ministrul Justiției a explicat că România pierde procese pe bandă rulantă la CEDO privind condițiile de detenție, iar în anul 2015 a fost obligată să plătească 460.000 de euro, în urma plângerilor soluționate de CEDO.

„Penitenciarele sunt într-o situație în care sunt supraaglomerate. Avem numeroase plângeri la CEDO, 75 anul trecut (…) dacă nu mă înșel, în jur de 460.000 de euro plătiți de statul român celor care s-au adresat CEDO, ceea ce înseamnă o sumă dublă față de anul 2014”, a mai spus Prună.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
TAXA obligatorie de care șoferii nu au auzit. NU poți circula dacă nu plătești
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×